TAROM adoptă parțial modelul low cost și renunță la Business Class

1482 views

Prima dintre cele două aeronave noi Boeing 737-800NG a TAROM sosește astăzi la București, iar miles.ro este la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni să o întâmpine. 

Dincolo de noutatea că TAROM a decis, într-un final, să își crească flota, o a doua știre inedită este că operatorul român adoptă pentru prima dată în istorie o configurație „low cost” la bord.

 

UPDATE ora 1245 – Botezată Sarmizegetusa, aeronava înmatriculată YR-BGJ, a survolat aeroportul Otopeni flancată de două aeronave militare tip F16 – o procedură aplicată în general unui eveniment cu adevărat inedit din în aviaţia civilă.

În plus, aeronava a fost primită cu tunuri de apă – un “botez” aplicat de regulă atunci când o companie inaugureză o rută nouă şi aterizează prima dată la aeroportul de destinaţie. Acest salut se mai aplică ocazional şi la zborul de retragere a unui pilot sau la primul/ultimul zbor al unui avion (aeronava TAROM se califică la acest din urmă eveniment), dar mai rar.

În cazul de faţă, cred că s-a exagerat un pic cu show-ul aviatic, fiind vorba de o aeronavă închiriată în leasing pe 10 ani şi de un model pe care TAROM l-a mai avut în flotă la un moment dat (tot închiriat!).

 

Citeşte şi analiza Miles.ro despre cele două aeronave noi achiţionate de TAROM

ANALIZĂ: TAROM ÎNCEPE MODERNIZAREA FLOTEI CU DOUĂ AVIOANE BOEING 737-800NG DESTUL DE SCUMPE

 

Botezată Sarmizegetusa, aeronava înmatriculată YR-BGJ este configurată într-o singură clasă, economică cu 189 locuri – foto stânga jos.

Același tip de aeronavă, și aceeași configurație o găsiți și la cea mai mare companie low cost din Europa, Ryanair – foto dreapta jos.

 

Noua aeronavă, căreia i se va alătura curând și cea de-a doua – înmatriculată YR-BGK – va intra în serviciul comercial de luni, 19 iunie 2017.

Aceasta înseamnă, că cel puțin pentru moment, compania renunță la clasa Business pe rutele pe care va opera cu acest tip de aeronavă.

 

Pe ce rute renunță TAROM  la Business Class

Principalele rute, cu cel mai mare număr de zboruri operate cu noile Boeing 737-800NG fără o cabină Business Class, sunt:

  • Madrid – zece zboruri pe săptămână
  • Amsterdam – șase săptămânale
  • Tel Aviv – șase zboruri pe săptămână
  • Cluj Napoca – cinci zboruri săptămânale

Până acum toate rutele de mai sus au fost deservite de aeronave configurate în două clase: Business și Economy.

Începând din 20 iunie, pe ruta București – Madrid, TAROM  renunța la clasa Business și va oferi numai locuri Economy pe toate zborurile operate pe această rută. Compania va opera în acest sistem șapte zboruri „de dimineață” de luni până duminică și trei zboruri „de seară”, lunea, miercurea și duminica.

Din toamnă (1 octombrie) zborurile „de seară” vor fi operate cu aeronave configurate în două clase.

În cazul celorlalte trei destinații, Amsterdam, Tel Avis și Cluj Napoca, compania va„desființa” clasa Business se va aplica numai zborurilor operate cu noile Boeing 737-800NG.

Apoi, cu ceva mai puține frecvențe se află pe listă Valencia și Alicante, cu câte două frecvențe săptămânale operate cu noile aeronave. De menționat este că aceste rute au fost operate până acum tot cu o aeronavă configurată într-o singură clasă – Economy.

La momentul redactării textului, compania comercializează bilete pe rutele de mai jos numai în clasa Economy, pasagerii putând chiar şi preselecta locurile de pe primele rânduri ale aeronavelor.

 

Care sunt zborurile operate cu noile Boeing 737-800NG

Vreți să zburați cu noile aeronave TAROM, iată pe ce destinații și în ce zile puteți urca la bordul lor. Evident, orarul este cel disponibil la momentul în care scriu acest articol, putând suferi modifcări (voi încerca să vă țin la curent cu schimbările pe miles.ro!).

MADRID

Este destinația unde în perioada 20 iunie – 1 octombrie, toate cele zece zboruri săptămânale ale TAROM vor fi operate cu noile aeronave. Într-un fel decizia companiei este total justificată, fiind una dintre cele mai circulate rute pe perioada verii. Orarul curselor este următorul:

Luni Duminică
RO 415   București   0810  Madrid   1115
RO 416   Madrid    1215 București    1705

Luni, Miercuri, Duminică
RO 417 București    1750 Madrid    2055
RO 418 Madrid   2210  București  0300+1 (a doua zi)

 

AMSTERDAM

Luni, și Miercuri Duminică
RO 361 București 0900 Amsterdam 1100
RO 362 Amsterdam 1150 București 1535

 

TEL AVIV

Luni, Marți, Joi și Sâmbătă (returul în ziua următoare)

RO 153  București 2055  Tel Aviv  2330
RO 154  Tel Aviv 0030 București   0315

 

Joi și Duminică

RO 151  București 1625   Tel Aviv 1900
RO 152  Tel Aviv 2005   București  2250

 

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *