BlueAir: 23 de rute noi și zboruri de conexiune în 2016

2581 views

BlueAir a anunțat marți într-o conferință de presă una dintre cele mai mari extinderi ale companiei de la momentul înființării ei: cinci aeronave vor intra în flotă în primele luni ale anului viitor, 23 de rute noi pe destinații internaționale și o serie de beneficii care sunt mai degrabă considerate caracteristici ale companiilor tradiționale (de linie).

Este pentru prima dată când compania anunță un număr foarte mare de rute noi în același timp, iar cele 23 de destinații noi se împart între bazele companiei din București, Bacău, Iași și Torino, dar și între alte orașe de interes pentru BlueAir – Constanța, Atena, Sibiu și, nou reapărutul pe harta companiei, Cluj Napoca.

“Nu suntem o companie low-cost!”

Acesta a fost declarația la unison a celor doi reprezentanți ai companiei prezenți la conferința de presă pentru a anunța planurile de viitor ale companiei, Gheroghe Răcaru (director general) și Tudor Constantinescu (director comercial).

“BlueAir nu dorește să fie considerată o companie low-cost. Zburăm în general spre aeroporturile principale, oferim servicii premiu precum  catering incluse în prețul biletului pe anumite rute, am eliminat taxa de check-in la aeroport…”, a explicat Constantinescu.

Majoritatea aeroporturilor pe care aterizează BlueAir sunt, într-adevăr cele principale. Excepție fac Paris, unde se operează pe aeroportul Beauvais (aprox 100km față de capitala franceză) și Londra, unde cursele aterizează pe aeroportul Luton. Motivele sunt leste de înțeles – aeroporturile principale ale acestor două capitale sunt foarte aglomerate, iar închirierea sau achiziția unui slot pentru aterizare/decolare este extrem de costisitoare.

Gheorghe Răcaru (director general BlueAir) și Tudor Constantinescu (director comercial)
Gheorghe Răcaru (director general BlueAir – dreapta) și Tudor Constantinescu (director comercial)

Pe Milano, pe lângă cursele spre aeroportul Bergamo, BlueAir a reușit performanța de a începe operarea pe aeroportul Linate (cel mai apropiat de centrul orașului), unde autoritățile locale au “înghețat” oferirea de noi sloturi din dorința de a nu aglomera traficul din zona metropolitană. “Nu este un secret, avem slot-ul închiriat de la Meridiana (companie italiană)…” a spus Răcaru. Întrebat dacă intenționează să lanseze și operațiuni spre Milano Malpensa (cel mai mare aeroport milanez, considerat principal – dar situat cel mai departe de oraș), Răcaru a spus că nu, deplângând în principal faptul că aeroportul este situat la o distanță foarte mare de centrul orașului.

Ryanair – cea mai mare companie low cost din Europa – va opera din toamna acestui an zboruri către Milano, atât pe aeroportul Bergamo, cât și pe Malpensa, aceleași două rute fiind deservite și de Wizzair.

Un alt pas important al BlueAir este faptul că va crește numărul de zboruri de conexiune. Astfel, pasagerii din zona Iașiului vor putea călători spre unele destinații via București. Răcaru atrage atenția că în acest caz, pe segmentele interne Iași – București, respectiv București – Iași, compania va aplica un tarif promoțional standard de 18 euro/segment, în plus față de prețul biletului pe ruta de conexiune din București. Important de menționat este că, la fel ca în cazul companiilor de linie – precum TAROM – bagajul pasagerului din Iași va ajunge direct la destinație (nu este nevoie de check-in separat în aeroportul de conexiune).

Întrebați dacă au în plan și conexiuni similare din București, Bacău și Iași via Torino, directorul comercial a spus că se dorește acest lucru, dar nu poate oferi o dată exactă când aceste zboruri vor putea fi achiziționate de pasageri.

Șase noi rute din București

Din capitala, orașul cu cele mai multe zboruri ale BlueAir, compania va lansa cele mai multe curse din sezonul de vară 2016, în număr de cinci către Birmingham (Marea Britanie), Castellon (Spania), Hamburg (Germania), Lyon (Franța) și Stockholm (Suedia). O a șasea nouă rută este Glasgow, a cărei operare începe din decembrie anul acesta.

Oraș de plecareDecolareOraș de destinațieAterizareZiua de operare
Din 17 decembrie 2016
Bucuresti07:25Glasgow09:25joi şi duminică
Glasgow10:10Bucuresti15:45joi şi duminică
Din 29 martie 2016
Bucuresti15:00Birmingham16:30marți
Birmingham15:00Bucuresti16:30marți
Bucuresti07:15Birmingham09:15sâmbătă
Birmingham10:00Bucuresti15:20sâmbătă
Bucuresti07:30Hamburg09:15marți
Hamburg10:30Bucuresti14:50marți
Bucuresti16:45Hamburg18:30vineri
Hamburg19:15Bucuresti22:50vineri
Din 1 iunie 2016
Bucuresti07:00Castellon09:40miercuri şi duminică
Castellon10:30Bucuresti14:50miercuri şi duminică
Din 4 iunie 2016
Bucuresti15:10Stockholm Arlanda17:10marți
Stockholm Arlanda17:55Bucuresti21:40marți
Bucuresti07:15Stockholm Arlanda09:10sâmbătă
Stockholm Arlanda09:55Bucuresti13:40sâmbătă
Bucuresti07:15Lyon09:10marţi şi sâmbătă
Lyon09:55Bucuresti13:40marţi şi sâmbătă

Pe trei dintre rutele noi – Glasgow, Birmingham și Hamburg – din mai/iunie 2016 va opera și compania low-cost Wizzair, tot de câte două ori pe săptămână. Diferența este făcută în cazul destinației Hamburg de faptul că BlueAir va utiliza aeroportul principal, în timp de Wizzair va ateriza pe aeroportul Lubeck – situat la peste 50km de orașul Hamburg. Pe relația București – Stockholm, BlueAir va folosi aeroportul principal al orașului – Arlanda – pe care mai operează și compania TAROM.

Noi destinații BlueAir din București

Pentru zborurile spre Lyon și Castellon, compania nu are concurență directă, Lyon fiind o destinație care a mai fost operată în trecut de TAROM, dar care în urmă cu aproape doi ani a renunțat la aceasta.

BlueAir va fi cea de-a doua companie aeriană, după Ryanair care va opera pe aeroportul din orașul spaniol Castellon. Aeroportul a devenit celebru datorită unui imens scandal de corupție – consiliul local cheltuind peste 150 de milioane de euro pentru a-l construi, în ciuda faptului că nu existau studii care să ateste că vor exista clienți – companii aeriene – interesate de operare pe acesta. Aeroportul este situat la aproximativ 100km de cel al Valenciei, însă zborurile BlueAir vin în întâmpinarea nevoilor uneia dintre cele mai mari comunități românești din Spania, situată în zona Castellon.

Consolidare în zona Moldovei

“Ne dorim să acoperim toată zona Moldovei, să oferim flexibilitate pasagerilor noștri. Încercăm ca pe rutele din Moldova să avem frecvențe zilnice cu plecări fie din bacău, fie din Iași”, a explicat directorul general al BlueAir, Gheorghe Răcaru. Acesta a stras atenția că deschiderea unei baze la Iași, nu înseamnă că se vor închide rute operate în prezent din Bacău și că cele două orașe se vor completa reciproc, oferind mai multe posibilități de a călători spre Europa.

Din Iași BlueAir va zbura către Barcelona (aeroportul principal El Prat), Bruxelles (Zavantem) și Koln, iar din Bacău va începe operarea zborurilor către Madrid și Stuttgart. Orarele de zbor pe aceste destinații nu sunt încărcate la ora redactării acestui articol în sistemele de rezervări, dar urmăriți miles.ro pentru detalii despre aceste zboruri.

Torino, prima bază adevărată a unei companii aeriene românești

BlueAir a încercat piața din Italia cu zboruri anul acesta spre Bari, Catania și Ibiza, iar rezultatele – spun oficialii companiei – au fost foarte bune. Așadar, compania va opera – la fel ca și din București! – șase noi rute din vara lui 2016 spre Atena, Londra (Luton), Stuttgart, Madrid, Menorca și Palma de Mallorca, destinații în afara Italiei, dar și spre capitala Roma (Fiumicino) și Lamezia Terme, o populara destinație de vacanță din sudul Italiei.

Focus pe alte orașe

Fără a deschide o bază (cel puțin un avion alocat permanent aeroportului, echipă tehnică, echipă de handling etc.) BlueAir continuă să lanseze zboruri noi și din alte orașe ale României. Compania revine la Cluj Napoca din 2016 cu două zboruri spre Dublin și Liverpool, iar la Sibiu și Constanța își extinde operațiunile cu rute spre Koln și, respectiv, Atena.

L-am întrebat pe domnul Răcaru de ce Atena este pe harta BlueAir dar cu zboruri din Constanța și Torino, dar nu din București. Mi-a răspuns zâmbind că “București – Atena este o rută foarte bine deservită (n.a. – TAROM și Aegena Airlines operează câtre 7, respectiv 8 zboruri pe săptămână, iar compania grecească va adăuga 4 noi frecvențe din vara 2016) și nu am putea inova ceva pe această rută”.

 

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *